Gnoza. Concept şi Origine
Anunţând zorii unei noi zile pentru omul derutat al zilelor noastre, răsare ca un soare de bunăstare Gnoza de ieri, de azi şi din totdeauna.
Acest cuvânt (Gnoză) cuprinde imaginea unei cunoaşteri la care năzuieşte cu ardoare o elită misterioasă (autoselecţionată) şi despărţită total de intelectualismul şarlatan, searbăd, ambiguu, speculativ şi cu desăvârşire van.
Cuvântul GNOZĂ se referă la ştiinţa tuturor ştiinţelor, acea artă care, ca fruct al unei inspiraţii revelate, înalţă artistul până a-l face să fuzioneze cu opera sa, dând formă astfel unui binom de expresie transcendentală. Gnoza nefiind o filozofie, este totuşi veriga de legătură care uneşte lanţul istoric al dezvoltării gândirii umane şi dă, de asemenea, răspunsuri precise şi logice la dilema neliniştitoare de A FI sau A NU FI, care se dezbate pe terenul conştient şi cognoscibil al fiecărei persoane.
GNOZA nu este o religie în ea însăşi şi cu toate acestea este cheia legitimului „RELIGARE“, susţinut în orice sistem religios, oricare ar fi fost epoca sa de apariţie şi modalitatea de expresie.
Multe definiţii au încercat să monopolizeze, pentru ele, sensul adevărat a ceea ce trebuie să înţelegem prin GNOZǍ sau GNOSTICISM. Acest fapt creează certe dificultăţi când se încearcă a se prezenta pe larg dezvoltarea gândirii gnostice, datorită în mare parte faptului că multe documente de încredere, care structurau sistemul gnostic de altă dată, azi nu mai există; şi, în consecinţă, aceasta a dat naştere la multe afirmaţii „aventuroase“ aruncate de unii investigatori cărora le lipseau izvoarele adecvate referitor la aceste teme.
Dicţionarele subliniază că cuvântul GNOZǍ este de origine greacă şi se referă în sensul general la o CUNOAŞTERE. Însă, într-un sens mai profund, cuvântul GNOZǍ face aluzie la un Modus Operandis, care explică fenomenele fizice şi metafizice privitoare la Univers şi la om ca „protagonist“.
Investigatorii eclectici (imparţiali) au afirmat întotdeauna că GNOSTICISMUL este un fenomen foarte particular, propriu, legat de activitatea CONŞTIINŢEI în om, în străduinţa sa de a descifra misterele care-i relaţionează existenţa cu cea a creatorului său şi rezultatele care derivă din această legătură necunoscută.
Studiul ştiinţific al GNOSTICISMULUI CREŞTIN a avut pionierii săi: Chieslet în secolul XVII, de Beausobre în secolul XVIII, la fel ca şi Mosheim; însă a fost începutul secolului trecut când s-a dezvoltat (lucrările lui Horn, Neander, Lewald, Baur, etc.). Importanta lucrare „Histoire critique du gnosticisme“ a lui Jaques Matter, Paris 1828, reeditată la Strasbourg în 1843, a constituit mult timp o operă clasică despre gnosticism.
Toţi aceşti autori, şi mulţi alţii, lasă să se întrevadă în afirmaţiile lor că: „Dacă gnosticismul n-ar fi decât o serie de aberaţii doctrinare, aparţinând ereticilor creştini din primele trei secole, interesul său ar fi pur arheologic. Însă este mult mai mult decât aceasta, atitudinea gnostică va apărea spontan, dincolo de orice transmitere directă. Gnosticismul este o ideologie mistică care tinde să reapară neîncetat în Europa şi în alte locuri din lume în perioade de mari crize ideologice şi sociale“.
Însuşi Paul Masson Dursel spune despre Gnoză: „Posedăm Gnoza, cunoaştere beatificată, atunci când distingem absolutul, în profunzimile sale, de ceea ce îl relativizează“.
Investigatorul francez Serge Hutin afirmă: „Chiar dacă mulţi gnostici vorbesc un limbaj încurcat pentru omul contemporan şi par să constituie, cel puţin la prima vedere, o alăturare eterogenă de nenumărate grupuri, atitudinea lor în fond este foarte modernă: ni se prezintă ca nişte oameni preocupaţi de devenirea lumii, căutând o soluţie la problemele care o învăluie“.
Alte concepte care circulă spun lucruri de genul: „Gnoza era ansamblul cunoaşterilor sacre al cărui secret îl păzeau cu sârguinţă magii, şi care constituia, doar pentru Iniţiaţi, obiectul învăţăturilor ezoterice”.
Cuvântul „Gnosticism“ cuprinde în structura sa gramaticală ideea de sisteme sau curente dedicate studiului Gnozei.
Acest Gnosticism implică o serie coerentă, clară şi precisă de elemente fundamentale, verificabile prin intermediul experienţei mistice directe: „Blestemul, din punct de vedere ştiinţific şi filosofic“, „Adam şi Eva ai Genezei ebraice“, „Păcatul originar şi ieşirea din Paradis“, „Misterul lui Lucifer Nahuatl“, „Moartea Sinelui Însuşi“, „Puterile Creatoare“, „esenţa lui Salvator Salvandus“, „Misterele sexuale“, „Cristosul Intim“, „Şarpele Ignic al Puterilor Noastre Magice“, „Coborârea în Infernuri“, „Reîntoarcerea în Eden“, „Darul lui Lucifer“…
Doar doctrinele gnostice care implică fundamentele ontologice, teologice şi antropologice, menţionate în rândurile de mai sus, fac parte din Gnosticismul autentic.
La rândul său, cuvântul GNOZǍ a dat origine la alte aspecte, astfel avem:
PREGNOSTIC: Adjectiv care semnalează acele forme de gândire care din exterior seamănă cu gnosticismul autentic deşi nu înglobează în structura lor generală finalitatea Gnozei.
PROTOGNOSTIC: Este orice sistem incipient sau germinal care aspiră la reunirea cu izvorul gnostic.
O dată realizate aceste clarificări semantice şi gramaticale, să continuăm să cercetăm puţin asupra împrejurimilor istorice ale acestei „cunoaşteri revelate doar câtorva“. Astfel putem vedea, după spusele unui eminent investigator:
Fenomenologii, din partea lor, au acţionat într-un mod diferit şi fără pereche ca valoare, dar e cert că ei au fost propulsorii fundamentali ai unei concepţii autonome şi autentice a gnosticismului, şi cu aceasta, au făcut posibilă înflorirea investigaţiilor asupra istoriei religioase a gnosticismului, la care asistăm de mai bine de treizeci de ani, îmbogăţită azi, din fericire, prin descoperirile de la Nag Hammadi, Turfan şi Qumran şi prin atenţia tot mai mare care se acordă gândirii tradiţionale a Orientului.
Mărturiile gnostice pe care le avem până în prezent se extind până în epoci şi locuri diferite. Şi ceea ce pentru mulţi autori reprezintă un inconvenient, rezultă a fi un avantaj pentru noi, deoarece oricare ar fi fost mediul naşterii şi existenţei sale, mărturia gnostică exprimă întotdeauna aceeaşi realitate: O ÎNŢELEGERE TOTALǍ A CEEA CE ESTE, prin care se înţelege existenţa a tot. Şi în această înţelegere intervin două elemente:
a)GNOZA.
b)Expresia sau relatarea pe care această Gnoză o dă despre sine.
Teologic am putea afirma că Gnostic este acela care posedă GNOZA, Cunoaşterea. Însă e clar că această cunoaştere scapă analizelor raţionale normale; corelaţia acestei Cunoaşteri este intimitatea infinită sau spirituală a persoanei.
În consecinţă, putem concluziona, în cuvintele Dr. Samael, că:
„Dacă se posedă Gnoza Marilor Mistere arhaice, este pentru că la dinamismul revelator al Fiinţei, unii oameni au reuşit să se apropie datorită lealităţii lor doctrinare“.
Este evident, aşadar, că orişiunde un om a reuşit să se apropie de realitatea supremă care sălăşluieşte în interiorul său, a putut să primească lumina adevărată care emană din acest izvor iniţial constituit de către „Monada sa Divină“, ca să folosim limbajul unui Leibniz.
Acesta este motivul pentru care în alte ocazii se spune:
Această Jana, Yana, Gnana sau Gnosis, nu este decât Ştiinţa lui Jano, adică Ştiinţa Cunoaşterii Iniţiatice, Ştiinţa Enoichionului sau a profetului, şi variantele numelui său sunt atâtea încât există în fiecare limbă o denumire, cum ar fi cele de Jan, Chhan sau Kan, Dan, Dzan, D’jan, Jain, Jian Ioan, Kwan, Swan, Thanos, Chohan, toate echivalente cu cea mai sublimă concepţie a unui Spirit Planetar (Regentul lui Saturn), un Nazada, un Kabir în sensul cel mai complet al cuvântului.
În domeniul KABIRILOR sau al MAGILOR, oameni iluminaţi prin conştiinţă sau cunoaşterea revelatoare a FIINŢEI, s-au făcut multe speculaţii. Pentru satisfacţia răbdătorului cititor, să stabilim următoarele:
„MAG“, cuvânt derivat etimologic din MAGH sau MAHA, care înseamnă MARE. MAHATMA (Suflet Mare) avea în India sacerdoţi în timpurile PREVEDICE. Cuvântul „MAGIC“ se aplică sacerdoţilor versaţi în ştiinţa ezoterică.
Este bine, pe de altă parte, să ştim că însuşi CREŞTINISMUL (posterior gândirii gnostice) a găsit în filozofii gnostici primele sale puncte de susţinere pentru a reuşi să se dezvolte în acele timpuri.
Nazarinenii erau cunoscuţi ca Botezători, Sabeeni şi Creştini ai Sfântului Ioan. Credinţa lor era că Mesia nu era Fiul lui Dumnezeu, ci pur şi simplu un profet care a vrut să-l urmeze pe Ioan.
Origene, unul dintre părinţii Bisericii Creştine (Vol. II, pag. 150), observă că „există unii care spun despre Ioan că el era Unsul (Christus).“
Când concepţiile metafizice ale Gnosticilor, care vedeau în Iisus Logosul şi Unsul, începură să câştige teren, Creştinii primitivi se separară de Nazarineni, care îl acuzau pe Iisus de pervertirea doctrinelor lui Ioan şi de schimbarea Botezului în Iordan. (Codex Nazaraeus II, pag. 109).
În opera sa DOCTRINA SECRETǍ DIN ANAHUAC, Preşedintele Fondator al Gnosticismului Contemporan, Dr. Samael Aun Weor, ne clarifică universalitatea gândirii gnostice:
Deşi este cert că trebuie să ţinem cont în orice sistem gnostic de elementele sale elenistice orientale, incluzând Persia, Mesopotamia, Siria, India, Palestina, Egipt, etc., niciodată nu ar trebui să ignorăm principiile gnostice perceptibile în sublimele culte religioase ale nahuaşilor, aztecilor, zapotecilor, mayaşilor, chibchaşilor, incaşilor, quechuaşilor, etc. din America precolumbiană.
Vorbind cu francheţe şi fără ocolişuri vom spune: Gnoza este un funcţionalism foarte natural al Conştiinţei, o Philosophia Perennis et Universalis.
Luând în considerare ceea ce am spus în rândurile şi paginile anterioare, cititorul poate concluziona în mod imparţial faptul concret, clar şi categoric că Gnoza era deja precreştină şi că, ca fundament viu al revelaţiei, este inerentă tuturor cultelor primitive ale Pământului.
Orişiunde se constată un corp de doctrină coerent care implică:
a) Autoanihilarea psihologică, adică, distrugerea a ceea ce nu este real, adică EGOUL.
b) Crearea de noi structuri animice, având ca bază ştiinţa vechilor alchimişti medievali, care simbolic conduc spre o « a doua naştere » aşa cum îi indica şi Iisus lui Nicodim.
c) Exersarea dezinteresată şi constantă a SACRIFICIULUI în favoarea fratelui nostru: omul…
Vom asista la revalorizarea şi actualizarea GNOZEI; deoarece drama uniunii fiinţei umane cu prototipul său divin a fost o căutare continuă care a transcens timpul şi spaţiul. Acesta este motivul pentru care GNOZA nu va fi niciodată fanatică şi nici dogmatică, întrucât caracterul său universal este cauza eternei sale adaptări la toate popoarele lumii noastre în suferinţă şi la toate ciclurile care constituie timpul.
Mulţumită Gnozei, mistica poate să devină ştiinţifică şi ştiinţa să devină religioasă. Astfel se traversează abisul creat de intelect, între ceea ce numim Dumnezeu şi om, ca protagonist al creaţiei.
Este evident că finalitatea ştiinţei JINA sau GNOSTICE, este trezirea în om a tuturor posibilităţilor sale latente infinite. Această muncă este cunoscută în argoul gnostic ca AUTOREALIZAREA INTIMǍ A FIINŢEI.
Gnoza, alegorizată de focul iluminator, îndepărtează de suflet somnul adânc în care se află, şi de aici derivă utilizarea de mijloace de antrenament spiritual destinate îmbogăţirii sau creării unor stări speciale de CONŞTIINŢǍ şi de SUPRACONŞTIINŢǍ.