Interese ce Hărţuiesc Gnoza

Gnosticismul ca şi doctrină a întâlnit, cu diferite ocazii în istorie, unii adversari care întotdeauna au vrut să semnaleze într-un mod vulgar expunerile gnostice, cu scopul de a le ridiculiza. Realmente, Gnoza din toate timpurile a fost atacată de cei care nu vor în nici un mod să arate în totalitatea sa cunoaşterea integrală, profundă, care permite interpretarea exactă a drumurilor filozofice, şi în consecinţă meritata auto-eliberare sau salvare a omului şi a principiilor sale animice. Evident, în spatele hărţuielii care s-a făcut GNOZEI sau GNOSTICISMULUI, s-au ascuns interese dogmatice care îşi văd ameninţată continuitatea lor şi existenţa pe terenul vieţii sociale a naţiunilor.

Ca şi preambul la ceea ce am expus anterior, putem să ne punem o întrebare, apărută des în mintea anumitor tipuri de persoane: ESTE GNOZA UN INSTRUMENT POLITIC?

Răspunsul trebuie căutat în principiile de fond ale doctrinei gnostice, şi nu în delirurile de grandoare de care au suferit anumiţi «lideri politici» care s-au crezut ei înşişi predestinaţi pentru a guverna lumea. Autenticul GNOSTICISM are doar un singur scop pe care l-am spus deja în paragrafele anterioare si este acela de A-L FACE CONŞTIENT PE OM DE DATORIA SA FAŢĂ DE SCOPUL EXISTENŢEI SALE, ACESTA FIIND FIINŢA SA INTERIOARĂ REALĂ.

Niciodată nu a fost vina GNOZEI că unii subiecţi (uneori legaţi de politică) crezându-se pe ei înşişi ca şi GNOSTICI, au comis acte împotriva ordinii, bunelor obiceiuri şi în general împotriva umanităţii. Acest caz este asemănător acelor «domni inchizitori catolici» ai Evului Mediu, care departe da a fi încarnarea principiilor creştine, totuşi s-au îmbrăcat cu mantia creştinătăţii pentru a comite crime împotriva nevinovaţilor şi a oamenilor instruiţi. Adevăraţii creştini vor şti să ne scuze şi să înţeleagă ceea ce vrem să spunem prin acest exemplu. «Nu tot ceea ce străluceşte este aur», spune proverbul popular.

Nebuniile multor pseudo-gnostici care au existat în anumite epoci ale istoriei nu se potrivesc din nici un punct de vedere cu doctrina gnostică primitivă, nici cu cea actuală. GNOSTICISMUL a predicat întotdeauna AHIMSA (non-violenţa) şi aceia care argumentează violenţa ca şi scuză pentru misiunile lor şi pretind să se prezinte ca şi gnostici, sunt o fidelă reflectare a FARISEISMULUI existent în toate epocile şi doctrinele umanităţii.

În acest sens, putem afirma emfatic, fără frica de a greşi că «GNOZA ESTE REVELAŢIE SAU DEZVĂLUIRE RAFINATĂ, SINTETISM CONCEPTUAL, REUŞITE MAXIME».

Şi aici o altă întrebare importantă pentru a o elucida, pentru sănătatea cititorului nostru asiduu: DE CE SE SPUNE DIN DIFERITE PĂRŢI CĂ GNOSTICISMUL ESTE TRAUMATIZANT?

Cine afirmă că Gnoza traumatizează, se înşeală asupra semnificaţiei originale a postulatelor gnostice; ignoră că gnosticismul este un «proces mistic foarte intim, foarte natural şi profund».

Gnoza este un «ezoterism de fond, dezvoltându-se clipă de clipă, cu trăiri mistice foarte particulare şi doctrină proprie". «Legătura cunoaşterii gnostice este intimitatea infinită a persoanei, FIINŢA filozofiei antice».

Să se înţeleagă prin FIINŢĂ partea inteligentă şi cea mai profundă care există în străfundul oricărei creaturi umane. FIINŢA găseşte în GNOZĂ elementele care îi permit să se manifeste şi să conducă omul spre divin. Totuşi, FIINŢA are un obstacol pe care este necesar să îl elimine, pentru a-i permite manifestarea sa în noi. Acest obstacol este EUL PSIHOLOGIC ANIMAL al speciei umane, numindu-l cum vrem: SATANA, EGO, DEMON, AGREGATE PSIHOLOGICE, ENTITĂŢI NEDORITE etc. etc.

«Esenţa, Conştiinţa, îmbuteliată, închisă, între diferitele elemente care constituie sinele însuşi, Egoul, din păcate se procesează dureros în virtutea propriei sale condiţionări.

A se cunoaşte pe sine însuşi este să fi obţinut identificarea cu propria sa Fiinţă divinală».

Fără îndoială, această dezvăluire extraordinară ne invită să murim în noi înşine (psihologic vorbind) pentru ca FIINŢA să se manifeste în noi. Din contră, să continuăm ca şi Eu înăuntrul Conştiinţei adormite semnifică să ne autocondamnăm la propriile infernuri interioare şi, de fapt, să ne resemnăm să pierdem materialul animic.

Această MOARTE, de care ne vorbeşte GNOSTICISMUL, este o schimbare psihologică profundă care trebuie să se proceseze în mod lent în ţara psihologică a fiecărei persoane care aspiră la cunoaşterea eliberatoare. Această schimbare nu se realizează într-un mod dezordonat, nici capricios, ci metodic şi didactic, cu uneltele unei PSIHOLOGII REVOLUŢIONARE, care pentru acest scop posedă corpul doctrinar gnostic al Mişcării Gnostice Internaţionale. Contrariul ar fi să admitem că Gnoza pretinde să se reîntoarcă la un ascetism de mănăstire şi de renunţare la viaţă (fără înţelegere), cu trauma de rigoare. Aceasta nu este aşa.

În timpurile actuale, Tatăl Gnosticismului Contemporan, Dr. SAMAEL AUN WEOR, a luat în considerare ca metodă o înţelegere progresivă asupra noastră înşine, pe care încetul cu încetul o va face acel devot sincer care aspiră la experienţa gnostică eliberatoare.

Psihologia Gnostică este vechea FILOCALIE a egiptenilor şi a vedelor hinduse, şi ea însăşi cunoaşte profund modul de a învăţa fiinţa umană forma corectă de a controla cele cinci funcţionalisme ale maşinii umane, şi anume: intelectual, emoţional, motor, instinctiv şi sexual.

Este oare traumatizant să facem ordine în funcţionalismele fiinţei umane? Sau este mai bine să continuăm să fim sclavii emoţiilor inferioare, gândurilor negative, mişcărilor incoerente, instinctelor sălbatice şi unei sexualităţi lipsită de control?

Acest A MURI pentru A NE NAŞTE la noi manifestări de viaţă (morală, spirituală şi psihică), este spus de Marele Kabir Iisus lui Nicodim: «În adevăr, în adevăr îţi spun, că dacă nu te naşti din nou nu vei putea vedea Împărăţia Cerurilor».

Să se înţeleagă prin Ceruri, în acest caz, nu spaţiul celest care ne învăluie, ci «Cerurile de Conştiinţă», celelalte dimensiuni subtile ale naturii confirmate de Einstein şi de Hinton în teoria lor despre lumile paralele.

Toate aceste mutaţii au nevoie să fie provocate în om şi pentru aceasta următoarele paragrafe ne ajută să ilustrăm acest argument:

«Dorinţa, fornicarea, voinţa de a se remarca ca Ego, dă naştere la nenorociri şi dezordine, produce o operă adulterată care, incontestabil, rămâne în afara sferei divinale, deşi în ea rămâne închisă Esenţa, BUDDHATA, materialul psihic al creaturii umane.

Căderea omului în degenerare este fundamentul Teologiei tuturor popoarelor antice.

După Filolau, pitagoricul (sec. V î.C), filozofii antici spuneau că materialul psihic, Esenţa, se găsea închisă în Eu ca într-un mormânt, drept pedeapsă pentru vreun păcat.

Platon mărturiseşte la fel, că astfel era şi doctrina orficilor, şi el însuşi o profesa.

Dorinţa de a se distinge ca EGO cauzează întotdeauna dezordinea şi căderea oricărei rebeliuni angelice.

Este evidentă slăbiciunea şi neputinţa deconcertantă a sărmanului „mamifer intelectual“, în mod greşit numit om, de a se ridica din noroiul pământului fără ajutorul divinităţii.

Cu cuvinte arzătoare declarăm: Numai Suflul divin ne poate reîncorpora în Adevăr; totuşi, aceasta este posibil doar pe baza unor munci conştiente (asupra noastră înşine) şi suferinţe voluntare (cu ajutorul psihanalizei intime).

Două stări psihologice se deschid în faţa gnosticului definit:

  1. Cea a Fiinţei, transparentă, cristalină, impersonală, reală şi adevărată.
  2. Cea a Eului, sumă de agregate psihice personificând defectele, a căror singură raţiune de a exista este ignoranţa.

Eu superior şi Eu inferior sunt doar două părţi ale aceluiaşi lucru, aspecte distincte ale lui eu însumi, variate faţete a ceea ce e infernal.

Eul este o operă oripilantă cu multe volume; rezultatul a numeroase zile de ieri, un nod fatal pe care trebuie să-l desfacem.

A se autosalva este indicat şi acest lucru necesită identificarea deplină a celui care salvează şi a celui care este salvat.

Divinul care locuieşte în profunzimea sufletului, autentica şi legitima facultate cunoscătoare, anihilează Egoul şi absoarbe în „PURUSHA“ sa Esenţa, şi în iluminare totală o salvează. Aceasta este tema lui „SALVATOR SALVANDUS“.

Ziua în care vom reuşi să ne reconciliem cu „HALITUS DIVINALIS“, acea zi va fi aurora nemuritoare şi vom fi purificaţi cum se cuvine pentru a o putea saluta. Când aceasta se va întâmpla, îl vom putea acompania pe înţeleptul rege Solomon, exclamând împreună cu el:

Binecuvântat este cel care atinge Înţelepciunea şi dobândeşte inteligenţa. Pentru că achiziţia sa este mai bună decât argintul şi mai de folos decât aurul. Este mai preţioasă decât perlele şi nu există comoară care să o egaleze.

Poartă în mâna sa dreaptă longevitatea şi în cea stângă bogăţia şi onorurile. Din gura sa izvorăşte justiţia şi poartă pe limbă legea şi mila. Drumurile sale sunt drumuri desfătătoare şi toate cărările sale sunt pace. Este arborele vieţii pentru cel care o dobândeşte; cel care o îmbrăţişează este binecuvântat.

Cu înţelepciunea a sprijinit Jehova pământul; cu inteligenţa a consolidat cerurile.