Scopuri şi Obiective
AGEAC, ca instituţie eminamente educativă şi culturală, nu urmăreşte scopuri politice, nici religioase, şi obiectivele sale rămân în mod clar definite sintetic în următoarea formă:
- Să reunească toate fiinţele umane pentru a studia originile diferitelor culturi care au existat pe suprafaţa pământului şi dezvoltarea pe care acestea au avut-o dea lungul istoriei.
- Să realizeze acorduri şi schimburi reciproce de natură artistică, culturală şi ştiinţifică cu alte organizaţii culturale şi ştiinţifice, cu caracter naţional sau internaţional.
- Să promoveze crearea şi dezvoltarea de biblioteci şi centre culturale pentru studiul Antropologiei şi a diverselor sale aspecte.
- Să facă studii ale originilor lingvistice, mistice, folclorice ale diferitelor popoare ale umanităţii, cu scopul de a veghea la menţinerea identităţii istorice a acestora.
- Să lucreze continuu în favoarea umanităţii, căutând prosperitatea societăţii la nivel intelectual, moral şi psihologic, pentru ca ea să-şi poate deschide căi pe teren material, economic şi uman în general.
- Să menţină în timp şi spaţiu relaţii de armonie şi prietenie cu alte centre de antropologie ale lumii.
- Să organizeze periodic conferinţe, congrese şi întâlniri cu instituţii antropologice la nivel naţional şi internaţional.
- Să investigheze şi să studieze diferitele curente ale gândirii umane la nivel filozofic, artistic, ştiinţific şi mistic în toate epocile şi locurile de pe glob.
- Să investigheze profunzimea şi semnificaţia diverselor concepte teologice şi sociale ale diferitelor culturi create de mâna omului, ca parte a exprimării sale ideologice şi metafizice
- Să tipărească, să realizeze şi să distribuie ediţiile de cărţi, broşuri, reviste şi ziare pentru difuzarea culturii antropologice.
- Să stabilească filiale ale acestei instituţii, atât pe teritoriul spaniol precum şi în lumea întreagă.
- Să promoveze toate rezultatele investigaţiilor antropologice prin intermediul presei scrise, radioului şi a televiziunii.
- Să realizeze programe de radio şi televiziune care să contribuie la informarea şi salvarea identităţii, valorilor şi imaginii popoarelor lumii întregi.
