Iluminarea Particulară sau Auto Gnoza
De asemenea Dr. Elaine Pagels ne introduce prin intermediul operei sale, Evangheliile Gnostice, pe terenul aspiraţiei gnosticilor la graţia iluminării, oferită umanităţii, din vremuri îndepărtate, de către Patriarhi, Trimişi, Profeţi, Sfinţi şi până şi Mesia, Iisus Christos, în predica Fericirilor. Să vedem:
Mişcarea Gnostică împărtăşea anumite afinităţi cu metodele contemporane de explorare a Fiinţei, prin intermediul tehnicilor psihoterapeutice. Atât Gnosticismul, cât şi psihoterapia preţuiesc mai ales cunoaşterea, autocunoaşterea, care este percepţie intimă. Coincid în faptul că, în lipsa ei, persoana experimentează senzaţia de a fi mişcată de impulsuri pe care nu le înţelege. Valentin a exprimat acest lucru în formă de mit. Povesteşte cum s-a născut lumea când înţelepciunea, mama tuturor fiinţelor, a scos-o din propria ei suferinţă. Cele patru elemente, care după filozofii greci constituiau lumea (pământul, aerul, focul şi apa), sunt forme concrete ale experienţelor înţelepciunii: „Astfel pământul s-a ivit din confuzia sa; apa din teroarea sa; aerul din consolidarea durerii sale; în timp ce focul... era inerent tuturor acestor elemente... cum ignoranţa zăcea ascunsă în aceste trei suferinţe.“
În acest fel s-a născut lumea din suferinţă (cuvântul grecesc pathos care aici se traduce prin suferinţă, implică de asemenea a fi receptorul pasiv al experienţei şi nu iniţiatorul). Valentin, sau unul dintre urmaşii săi, povesteşte o versiune diferită a mitului în Evanghelia Adevărului: „Ignoranţa... a produs zbucium şi teroare. Şi zbuciumul a devenit solid ca o ceaţă, încât nimeni nu putea să-l vadă. Din acest motiv eroarea este puternică... Majoritatea oamenilor, prin urmare, trăiesc în uitare sau, pentru a spune în termeni contemporani, în inconştienţă. Rămânând inconştient de propria sa fiinţă, nu are rădăcini.“ Evanghelia Adevărului califică asemănător existenţa de coşmar. Aceia care trăiesc în ea experimentează teroare şi confuzie şi instabilitate şi îndoială şi diviziune, văzându-se prinşi în multe iluzii. Astfel, după pasajul pe care studioşii îl numesc parabola coşmarului, trăiesc
ca şi cum ar fi profund adormiţi şi s-ar găsi în vise tulburătoare. Sau există un loc spre care fug sau, fără forţe, vin să persecute pe alţii, sau dau lovituri, sau le primesc ei, sau au căzut din locuri înalte, sau se îndepărtează în aer chiar dacă nici măcar nu au aripi. Din nou, uneori, este ca şi cum oamenii ar fi fost asasinaţi, chiar dacă nici măcar nu este nimeni să-i persecute, sau ei înşişi îşi omoară vecinii, deci s-au pătat de sânge. Când toţi cei care trec prin aceste lucruri se trezesc, nu văd nimic, ei care erau în mijlocul acestor tulburări, pentru că nu sunt nimic. Aşa se întâmplă cu aceia care au îndepărtat ignoranţa de ei înşişi ca un vis, lăsând operele lor în urmă în noapte... Acesta este felul în care toată lumea a acţionat, ca şi cum ar fi dormit în momentul în care era ignorantă. Şi acesta este felul în care a ajuns la cunoaştere, ca şi cum s-ar fi trezit.
Gnosticii spuneau că o astfel de persoană trăieşte în deficienţă (contrariul satisfacţiei). Pentru că deficienţa constă în ignoranţă: „Precum ignoranţa cuiva, când ajunge să aibă cunoaştere, ignoranţa sa se evaporă singură; în acelaşi fel obscuritatea dispare când apare lumina, de asemenea deficienţa se evaporă cu satisfacţia. Ignoranţa unei persoane este de asemenea o formă de autodistrugere. După Dialogul Salvatorului, oricine nu înţelege elementele universului sau ale lui însuşi, este destinat anihilării:
Dacă o persoană nu înţelege cum s-a născut focul, va fi ars de el, pentru că nu-i cunoaşte rădăcina. Dacă o persoană nu înţelege mai întâi apa, nu ştie nimic... Dacă o persoană nu înţelege cum s-a născut vântul care suflă, va fi luat de el. Dacă o persoană nu înţelege cum s-a născut corpul pe care îl poartă, va pieri cu el... Oricine nu înţelege cum a venit, nu va înţelege cum va pleca...
Cum sau unde trebuie să se caute cunoaşterea de sine însuşi? Mulţi gnostici împărtăşesc o a doua premisă importantă cu psihoterapia: ambele sunt de acord împotriva Creştinismului ortodox, în care psihicul are înăuntrul său însuşi potenţialul pentru eliberare sau distrugere. Puţini psihiatri ar fi în dezacord cu cuvintele care se atribuie lui Iisus în Evanghelia lui Toma:
Dacă scoţi ceea ce este înăuntrul tău, ceea ce scoţi te va salva. Dacă nu scoţi ceea ce este înăuntrul tău, ceea ce nu scoţi te va distruge.
Asemenea percepţie conduce în mod gradual, prin intermediul efortului: recunoaşte ceea ce este în faţa ochilor tăi şi ceea ce este ocult îţi va fi dezvăluit. Acei gnostici recunoşteau că în căutarea Gnozei persoana este aşezată într-un proces solitar, dificil, căci o persoană luptă împotriva rezistenţei interne. Această rezistenţă la Gnoză o caracterizau ca şi dorinţa de a dormi sau de a se îmbăta, adică de a rămâne inconştient. De aceea Iisus (care în altă parte spune: EU SUNT CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI ) declara că atunci când a venit în lume:
I-am găsit pe toţi beţi, nu am găsit pe nici unul din ei însetat. Şi sufletul meu s-a întristat pentru fiii oamenilor, pentru că sunt orbi în inimile lor şi nu văd; căci goi au venit în lume şi goi pretind să plece din această lume. Dar pe moment sunt beţi.
Evanghelia lui Toma de asemenea avertizează că descoperirea de sine însuşi atrage după sine confuzie interioară:
Iisus a spus: că acela care caută continuă să caute până găseşte. Când găseşte, se va tulbura. Când se tulbură, va rămâne uimit şi va stăpâni peste toate lucrurile.
Avertizări asemănătoare cu privire la obţinerea auto cunoaşterii iluminatoare, ne face şi Preşedintele Fondator al Gnozei Contemporane, Dr. Samael Aun Weor. Să observăm:
Auto Gnoza, sau RECUNOAŞTERE AUTO GNOSTICĂ a FIINŢEI, înmânarea izvorului antropologiei Pneumei sau Spiritului, rezultă ceva în mod decisiv Salvator.
A se cunoaşte pe sine însuşi este să fi ajuns la identificarea cu propria sa Fiinţă Divină.
Să se ştie identic cu propria sa Pneuma sau Spirit, să experimenteze direct identificarea dintre cunoscut şi cognoscibil, este ceea ce putem şi trebuie să definim ca auto Gnoză.
În mod vizibil, această revelaţie extraordinară ne invită să murim în noi înşine pentru ca Fiinţa să se manifeste în noi.
În mod contrar, a se îndepărta de Fiinţă, a continua ca Ego în Erezia Separativităţii, înseamnă a se condamna la Involuţia Scufundată în Lumile Infernale.
Această reflecţie evidentă ne conduce la tema „Libera Alegere“ gnostică. Fără discuţie, gnosticul serios este un ales a posteriori.
Experienţa gnostică permite devotului sincer să ştie şi să se Autorealizeze integral.
Să se înţeleagă prin Autorealizare dezvoltarea armonioasă a tuturor infinitelor posibilităţi umane.
Nu este vorba de date intelectuale în mod capricios repartizate, nici de pură vorbărie insubstanţială, de discuţie ambiguă.
Tot ceea ce spunem în aceste paragrafe, să se traducă ca experienţă autentică, trăită, reală.
Nu există în curentele gnostice dogma predeterminării ortodoxe, care ne îmbuteliază în mod lamentabil într-o concepţie strâmtă a Zeităţii Antropomorfe.
AUTO CUNOAŞTEREA Fiinţei este o mişcare supra-raţională care depinde de ea, care nu are nimic de-a face cu intelectualismul.
Abisul care există între Fiinţă şi Eu este de netrecut şi de aceea Pneuma, Spiritul, se recunoaşte şi această recunoaştere este un act autonom pentru el, căci raţiunea subiectivă a „mamiferului intelectual“ rezultă ineficientă, insuficientă, teribil de săracă.
Auto Cunoaşterea, Auto Gnoza, implică anihilarea Eului ca muncă preliminară, urgentă, de neamânat.
Eul, Egoul, este constituit din sume şi resturi de elemente subiective, inumane, bestiale, care fără discuţie au un început şi un sfârşit.
Esenţa, Conştiinţa, închisă, îmbuteliată, cufundată în diversele elemente care constituie Eu Însumi, Egoul, din nefericire se procesează în mod dureros în virtutea propriei sale condiţionări.
Dizolvând Eul, Esenţa, Conştiinţa, trezită, se iluminează, se eliberează, atunci apare ca şi consecinţă sau corolar, auto Cunoaşterea, auto Gnoza.
Fără îndoială, Revelaţia legitimă îşi are fundamentele sale irefutabile, imbatabile, în auto Gnoză
Revelaţia Gnostică este întotdeauna imediată, directă, intuitivă; exclude în mod radical operaţiile intelectuale de tip subiectiv, nu are nimic de a face cu experienţa şi ansamblul de date în mod fundamental senzoriale.
Inteligenţa sau NOUS, în sensul său Gnoseologic, în mod cert poate servi ca fundament al Înţelegerii Iluminate, se neagă total căderea în vanul intelectualism.
Rezultă vădit şi evident caracteristicile ontologice, pneumatice sau spirituale ale lui Nous (Inteligenţa).
În numele Adevărului, declar, solemn, că Fiinţa este unica Existenţă Reală, în faţa cărei transparenţe inefabile şi teribil de divine, acesta pe care îl numim Eu, Ego, Eu Însumi, Sine Însuşi, este pur tenebre exterioare, plânsul şi scrâşnirea dinţilor. (Extrase din opera Doctrina Secretă din Anahuac, cap. Antropologia Gnostică).
Pentru a-i face cititorului nostru mai inteligibilă această problemă a auto Gnozei, sau auto iluminării, să-i permitem Dr. Samael Aun Weor să ne descrie funcţionalismul, care în interiorul fiinţei umane, se numeşte dezvoltare psihică. Să vedem:
Orice senzaţie este o schimbare elementară în starea psihicului. Există senzaţii în fiecare dintre cele Şase Dimensiuni bazice ale Naturii şi ale Omului, toate acestea însoţite de schimbări elementare ale psihicului.
Senzaţiile experimentate lasă întotdeauna un gol în memoria noastră. Avem două tipuri de memorii: spirituală şi animală. Prima păstrează amintirile senzaţiilor experimentate în Dimensiunile Superioare ale Spaţiului. A doua păstrează amintirile senzaţiilor fizice. Amintirile senzaţiilor constituie percepţiile.
Orice percepţie fizică sau psihică este, realmente, amintirea unei senzaţii.
Amintirile senzaţiilor se organizează în grupuri care se asociază sau se disociază, se atrag sau se resping.
Senzaţiile se bipolarizează în doi curenţi perfecţi definiţi. Primul se supune caracterului senzaţiilor. Al doilea se supune timpului de recepţie al senzaţiilor.
Suma totală a diferitelor senzaţii transformate în cauză comună se proiectează extern ca obiect. Atunci, spunem: acest arbore este verde, înalt, scund, are miros plăcut, neplăcut etc. Când percepţia este în Lumea Astrală sau Mentală spunem: acest obiect sau subiect are cutare calităţi, cutare culoare etc. În acest ultim caz suma totală a senzaţiilor este internă, şi proiecţia sa este de asemenea internă, aparţine dimensiunilor a Patra, sau a Cincea, sau a Şasea etc. Percepţiile fizice le vedem cu aparatul fizic şi, cele psihice, cu aparatul psihic. Aşa cum avem simţuri fizice de percepţie, tot aşa avem de asemenea simţuri psihice de percepţie. Oricine urmează calea Iniţierii trebuie să-şi dezvolte aceste simţuri psihice.
Conceptele se formează întotdeauna cu amintirea percepţiilor. Astfel, conceptele emise de marii Adepţi fondatori de religii se datorează amintirilor transcendentale ale percepţiilor lor psihice.
Formarea percepţiilor conduce la formarea cuvintelor şi la apariţia limbajului. Formarea percepţiilor interne conduce la formarea limbajului mantric şi la apariţia Limbajului de Aur în care vorbesc Adepţii şi Îngerii.
Este imposibilă existenţa limbajului când nu există concepte, şi nu există concepte când nu sunt percepţii. Aceia care lansează concepte despre Lumile Interne fără să le fi perceput niciodată, de obicei falsifică realitatea, chiar şi când au bune intenţii.
La nivelele elementare ale vieţii psihice multe senzaţii sunt exprimate prin strigăte, urlete, sunete etc., care dezvăluie bucuria sau teroarea, plăcerea sau durerea. Aceasta se întâmplă în lumea fizică şi de asemenea în Lumile Interne.
Apariţia limbajului reprezintă o schimbare în Conştiinţă, Astfel, de asemenea, când discipolul deja începe să vorbească în Limbajul Cosmic Universal, şi-a produs o schimbare de Conştiinţă. Doar Focul Universal al Şarpelui şi disoluţia Egoului reîncarnant poate provoca o asemenea schimbare.
Concept şi cuvânt sunt o aceeaşi substanţă. Conceptul este intern şi cuvântul este extern. Acest proces este asemănător în toate nivelele Conştiinţei şi în toate dimensiunile Spaţiului. Ideile sunt doar concepte abstracte. Ideile sunt conceptele cele mai mari şi aparţin lumii Arhetipurilor Spirituale. Toate lucrurile existente în lumea fizică sunt copii ale acestor Arhetipuri. În timpul unui Samâdhi, Iniţiatul poate vizita în călătorii astrale sau superastrale lumea Arhetipurilor Spirituale.
Conţinutul mistic al senzaţiilor şi emoţiilor transcendentale nu poate fi exprimat în limbajul comun. Cuvintele pot doar să sugereze, să semnaleze. Realmente, doar Arta Regală a Naturii poate defini aceste emoţii superlative şi transcendentale. În orice civilizaţie serpentină s-a cunoscut Arta Regală. Piramidele din Egipt şi Mexic, Sfinxul milenar, vechii monoliţi, hieroglifele sacre, sculpturile Zeilor etc., sunt mărturii arhaice ale Artei Regale care vorbeşte doar Conştiinţei şi auzului Iniţiaţilor. Iniţiatul învaţă această Artă Regală în timpul Extazului mistic.
Spaţiul, cu proprietăţile sale, este o formă a receptivităţii noastre sensibile. Aceasta o verificăm când, prin dezvoltarea chakrelor, ajungem să percepem tot Spaţiul în formă tetradimensională, în locul formei tridimensionale cu care eram obişnuiţi anterior.
Caracteristicile lumii se schimbă când se schimbă aparatul psihic. Dezvoltarea chakrelor face ca lumea să se schimbe pentru Iniţiat. Cu dezvoltarea chakrelor eliminăm din mintea noastră elementele subiective ale percepţiilor. Subiectiv este ceea ce nu are realitate. Obiectiv este Spiritualul, Realul.
Cu trezirea chakrelor prin intermediul disciplinei interne, apare o dezvoltare a caracteristicilor psihice. Noutatea în teritoriul psihic ascunde schimbările care se procesează în mod simultan în percepţia lumii fizice. Se simte noul, dar Iniţiatul nu este capabil să definească în mod logic şi în mod axiomatic diferenţa ştiinţifică dintre vechi şi nou. Rezultatul unei asemenea incapacităţi este lipsa perfectului echilibru conceptual. Este, deci, urgent să se obţină echilibrul conceptual pentru ca expunerea doctrinară a Iniţiaţilor să-şi poată îndeplini în mod corect scopul său.
Schimbarea Conştiinţei este scopul adevărat al disciplinei ezoterice.
Avem nevoie de Conştiinţa Cosmică. Aceasta este simţul unei Conştiinţe a Cosmosului; acesta este viaţa şi ordinea Universului.
Conştiinţa Cosmică aduce la existenţă un nou tip de intelectualism: Inteligenţa Iluminată. Această facultate este o caracteristică a Superomului. Există trei tipuri de Conştiinţă. Prima: Conştiinţa simplă; a doua: Autoconştiinţa individuală; a treia: Conştiinţa Cosmică. Prima o posedă bestiile. A doua animalul intelectual numit om. A treia o au Zeii.
Trăsăturile cele mai caracteristice ale acelor indivizi pregătiţi pentru a primi Conştiinţa Cosmică este că privesc lumea ca Mâyâ (Iluzie). Ei presimt că lumea, aşa cum o văd oamenii, este doar o iluzie, şi caută Marea Realitate, spiritualul, adevărul, ceea ce este dincolo de iluzie. Pentru naşterea Conştiinţei Cosmice este nevoie ca omul să se dedice pe deplin spiritualului, internului.
Cuvintele anterioare ale Dr. Samael Aun Weor, referitoare la căutarea conştiinţei cosmice de către fiinţa umană, îşi găsesc referire teologică de asemenea şi în citatele Dr. Serge Hutin, în tratatul său intitulat Gnosticii, şi într-un mod particular în următoarele extrase din această operă:
Se datorează sau nu salvarea unui Salvator divin, gnoza salvatoare permite sufletului sa întrevadă finalul supunerii sale tenebrelor: se va putea ridica, din cer în cer, până la Lumina din care făcea parte la originile sale. Gnoza este reminiscenţa: aminteşte alesului de prima sa stare, şi îl va face să-şi recupereze condiţia sa supramaterială şi supratemporală.
Dacă eşti făcut din viaţă şi lumină, şi observi că aceasta este natura ta, te vei întoarce la viaţă şi la lumină.
Sunteţi nemuritori încă de la început, sunteţi creaturile vieţii eterne, şi doriţi să împărţiţi moartea pentru a o epuiza şi pentru a o dizolva şi pentru ca moartea să moară în voi şi pentru voi. Deoarece când dizolvaţi Cosmosul, fără să vă dizolvaţi pe voi înşivă, veţi domina creaţia şi toată corupţia.
Omul care primeşte lumina „separă“ de el pasiunile tenebroase cu care era amestecat.
Gnoza este cunoaşterea drumului spre înalt şi a mijloacelor folosite pentru a-l urma. Dar omul poate ajunge la ea doar dacă observă că el însuşi este, în miniatură, lumea întreagă; omul este un microcosmos unde apar toate puterile şi substanţele macrocosmosului; se compune din materie, dar conţine de asemenea Logosul, Spiritul divin viu care stăpâneşte peste toate regiunile superioare ale Cosmosului.
Unul dintre miturile cele mai caracteristice ale gnozei este cel al ascensiunii sufletului prin sferele planetare: gnosticismul dezvoltă sub diverse forme tema ascensiunii omului iluminat (fie în spirit, în timpul acestei vieţi, sau după moarte) către patria sa originară. Gnosticul este întotdeauna un om care doreşte să scape de fatalitatea lumii pământene şi să recupereze condiţia luminoasă pe care a posedat-o înainte de cădere.
Fără discuţie că tot acest periplu al sufletului căutând propria sa lumină originară este o constantă a textelor gnostice primitive. Însăşi Gnoza arhaică a afirmat întotdeauna, în mod contondent, că odată obţinută auto Gnoza, sau salvarea intimă, fiinţa umană intra să facă parte dintr-o stirpe angelică sau divină. Dr. Serge Hutin ne informează de aceste amănunte, în următoarele paragrafe:
Prin intermediul cunoaşterii, gnosticului i se deschide un drum prin lumile inferioare pentru a ajunge la regatul Luminii, până la Divinitatea supremă.
Chiar dacă gnosticismul creştin introduce ideea unei mântuiri istorice, această salvare este de fapt la rădăcina existenţei şi a istoriei: particulele de lumină prizoniere în cosmos vor fi eliberate din închisoarea lor; destinul omului este legat într-un mod esenţial de cel al lumii în ansamblul său. Spiritualii sau pneumaticii (din pneuma sau spiritul grec) posedă în ei înşişi o scânteie luminoasă venită din înalt; sunt în mod necesar salvaţi, căci elementul spiritual care este în ei trebuie să se reunească prin forţă cu originea sa celestă.
Aici se află un pasaj din cartea lui Toma:
Fericiţi voi cei acuzaţi şi neapreciaţi pentru iubirea pe care Domnul a pus-o în voi. Fericiţi voi cei care plângeţi şi sunteţi întristaţi..., căci veţi fi eliberaţi de toate lanţurile şi nu veţi mai fi din carne, ci veţi ieşi din laţurile uitării acestei vieţi; veţi fi aleşi şi vă veţi găsi odihna, şi confuzia şi lamentările vor rămâne în urma voastră.
Rasa mea provine din Preexistent –declară un aforism valentinian-, şi mă voi întoarce în locul de unde am venit.
Aleşii formează o rasă divină:
Şi aceia care sunt demni de mistere, care locuiesc în Inexprimabil..., sunt... membrii Inexprimabilului.
Cei care mă văd nu pot decât să fie uimiţi. Căci sunt din altă rasă.
Fireşte Tatăl adevărului şi-a amintit de mine. Şi m-a mântuit de la început.
Fiecare dintre „perfecţi“ este destinat să se încorporeze la final în însăşi persoana lui Iisus:
Acesta este în mine, şi eu sunt el.
Salvarea fiinţei „perfecte“ are loc într-un mod aproape automat:
Nu este opera cea care face să intre în Pleroma, ci este sămânţa trimisă de acolo ca un copil care devine perfect aici.
Există două mari rase de oameni: cei care ştiu şi cei care sunt cufundaţi în ignoranţă. Doar „cei spirituali“, dotaţi cu o înrudire naturală cu lumea superioară, pot să elibereze de moartea lor toate compartimentele lumii invizibilului şi să treacă în mod liber prin toate „vălurile“ şi prin toate „porţile“. Dar cei materiali, „firavii“, au o afinitate atât de profundă cu lumea tenebroasă că nu pot ieşi din ea.
Printre cei spirituali – destinaţi să se transforme în îngeri, arhangheli, zei şi regi în lumea transcendentală - şi firavii – care nu pot fi salvaţi, în principiu, pentru că sunt profund înrădăcinaţi în materie -, anumite gnoze (valentinismul, de exemplu) introduc o a treia clasă de oameni, cei psihici, cei care domină principiul intermediar: sunt dotaţi cu liber arbitru şi pot să ajungă la salvare prin intermediul practicii justiţiei.
Dar se cade să remarcăm că majoritatea gnosticilor sunt destul de optimişti în ceea ce priveşte salvarea sufletelor: soarta oamenilor inferiori, a celor firavi, este disperată doar pentru această încarnare; şi nimic nu-l împiedică pe un „firav“ să se transforme într-un „psihic“, şi chiar până la un „spiritual“, într-o existenţă pământeană ulterioară. În general, gnosticii cred în reîncarnare.
În mod evident, acesta este motivul pentru care Dr. Samael Aun Weor, accentuează postulatul său, conform căruia toţi aceia care ajung să dezvolte înăuntrul lor înşişi auto Gnoza, Iluminarea sau Conştiinţa Cosmică, vor forma un grup select care, în secret, constituie ceea ce el numea Cercul Conştient al Umanităţii Solare. Să vedem:
Când Iniţiatul a fost iluminat de Focul Brahmic intră în Cercul Ezoteric sau Secret al Umanităţii. În acest Cerc întâlnim o familie inefabilă, constituită din acei vechi Hierofanţi care sunt cunoscuţi în lume ca Avatâri, Profeţi, Zei etc. Membrii acestei distinse familii se găsesc printre toate rasele avansate ale speciei umane. Aceste fiinţe sunt fondatorii Buddhismului, Taoismului, Creştinismului, Sufismului etc., etc. Realmente, aceste fiinţe sunt puţine, dar în ciuda faptului că sunt atât de puţine, sunt cu adevărat conducătorii şi rectorii speciei umane.