Natura Masculin – Feminină a lui Dumnezeu
Ar fi multe aspectele pe care Gnoza tuturor timpurilor ar veni să le clarifice în materie de teologie, în timp ce ea este fântâna supremă din care ne putem adăpa când ne este sete de cunoaşterea integrală. Adesea ne-am obişnuit să acceptăm opinii dogmatice despre teme atât de controversate şi interesante, ca de exemplu: Care este adevărata natură a lui Dumnezeu? Care este calea pentru a ajunge să experimentăm uniunea noastră cu divinitatea? Există într-adevăr posibilitatea de a obţine faimoasa iluminare la care au aspirat toţi creştinii primitivi, misticii şi asceţii medievali şi, în general, toţi aceia care au năzuit cu adevărat să găsească cunoaşterea supremă? Să cercetăm, aşadar, măcar o parte din toată această mare teologică foarte interesantă, din mâna unor cunoscători...
În primul rând menţionăm pe eminenta doamnă doctor Elaine Pagels, autoare a multor tratate şi investigaţii despre gnostici. În una din operele sale, EVANGHELILE GNOSTICE, această cercetătoare scoate în evidenţă grandoarea gnozei, fiind capabilă să definească natura masculină şi feminină a lui Dumnezeu, să vedem:
Spre deosebire de mulţi contemporani ai săi, printre zeităţile cele mai apropiate de orientul antic, Dumnezeul Israelului nu împărţea puterea cu nici o Divinitate feminină, nici nu era soţ divin sau amant al vreuneia. Spunând adevărul, absenţa simbolismului feminin cu referire la Dumnezeu caracterizează Iudaismul, Creştinismul şi Islamismul în contrast notabil cu celelalte tradiţii religioase ale lumii, cum ar fi în Egipt, Babilonia, Grecia şi Roma, sau în Africa, India şi America de Nord, unde abundă simbolismul feminin. În ziua de astăzi teologii evrei, creştini şi islamici se grăbesc să indice că Dumnezeu nu trebuie să ţină seama de nici un fel de termeni sexuali. În ciuda acestui fapt, limbajul real pe care îl folosesc zilnic pentru cult şi rugăciune, transmite un mesaj diferit: ce persoană educată în tradiţia evreiască sau creştină s-a eliberat de impresia clară că Dumnezeu este masculin?
Şi chiar dacă catolicii o venerează pe Maria ca mama lui Iisus, niciodată nu o consideră ca divină prin drepturi proprii: dacă Maria este mama lui Dumnezeu, nu este Dumnezeul Mamă în condiţii de egalitate cu Dumnezeul Tată! Creştinismul, desigur, a adăugat termenii trinităţii din descrierea evreiască a lui Dumnezeu. Fără îndoială, dintre cele trei persoane divine, două (Tatăl şi Fiul) se descriu cu termeni masculini, şi a treia (Spiritul Sfânt) sugerează asexualitatea termenului neutru pe care grecii o foloseau pentru a se referi la Spirit, Pneuma.
Un grup de izvoare gnostice spun că au primit o tradiţie secretă a lui Iisus prin intermediul lui Iacob şi al Mariei Magdalena. Membrii acestui grup îşi înălţau rugăciunile atât Tatălui cât şi Mamei divini: „Din tine Tată, şi prin tine Mamă, cele două nume nemuritoare, Părinţi ai fiinţei divine, şi tu, locuitor în cer, omenire, al puternicului nume...“
Alte texte indică faptul că autorii săi s-au întrebat cui un Dumnezeu unic şi masculin îi propunea: „Să-l facem pe om (Adam) după chipul şi asemănarea noastră“. (Geneza 1, 26). Dat fiind că cronica Genezei spune apoi că umanitatea a fost creată „bărbat şi femeie“ (1, 27), unii au tras concluzia că Dumnezeul după chipul căruia suntem făcuţi trebuie să fie atât masculin cât şi feminin, atât Tată cât şi Mamă.
De aceea virtutea Gnozei constă în faptul că fiind o cunoaştere cognitivă (adică care merge în miezul lucrurilor), poate să cerceteze adevărata natură a creaţiei şi a autorului său, de vreme ce Gnosticismul ca sistem doctrinar nu investighează doar pe calea dialecticii, ci şi prin metode practice poate ajunge la înţelegerea acestui Tot prin intermediul experienţei mistice directe. Aceasta i-a permis Tatălui Gnosticismului Contemporan, Dr. Samael Aun Weor, să exclame:
Fără îndoială, facultăţile de cunoaştere umane niciodată nu ar putea să treacă dincolo de Imperiul Cosmic al Logosului Bărbat-Femeie, al Demiurgului creator, al Armatei Vocii (Verbul).
JAH-HOVAH, TATĂL-MAMĂ secret al fiecăruia dintre noi, este autenticul JEHOVA.
Jod, ca literă evreiască, este membrum virile (Principiul Masculin).
Eve, Heve, Eva, aceeaşi Hebe, Zeiţa greacă a tinereţii şi Logodnica olimpică a lui Heracles, este Yoni, Potirul divin, Eternul Feminin.
Divinul rabin din Galilea, în loc să ridice un cult lui Jehova antropomorf al evreilor, a adorat pe divinul său Bărbat-Femeie (Jah-Hovah), Tatăl-Mamă interior.
Binecuvântatul, crucificat pe Muntele Căpăţânii, strigă cu mare voce spunând: „-Tatăl meu, în mâinile tale îmi încredinţez spiritul.“ Ram-Io, Isis, Divina sa Mamă Kundalini, l-a însoţit în Via-Crucis.
Toate naţiunile au primul lor Dumnezeu sau Zei ca androgini; nu ar putea fi altfel, întrucât îi considerau pe îndepărtaţii lor părinţii primitivi, strămoşii lor de dublu sex, ca Fiinţe divine şi Zei sfinţi, întocmai cum fac astăzi chinezii.
De fapt, concepţia artificială a unui Iehova antropomorf, exclusivist, independent de propria sa operă, aşezat acolo sus pe un tron de despotism şi tiranie, lansând fulgere şi tunete împotriva acestui trist furnicar uman, este rezultatul ignoranţei, pur şi simplu idolatrie intelectuală.
Această concepţie eronată a Adevărului, din nefericire, a pus stăpânire atât pe filozoful occidental cât şi pe religiosul afiliat oricărei secte lipsită complet de elementele gnostice.
Ceea ce gnosticii tuturor timpurilor au respins nu este Dumnezeul necunoscut, Unul şi întotdeauna prezent în natură, sau în natura „in abscondito”, ci Dumnezeul dogmei ortodoxe, înspăimântătoarea zeitate răzbunătoare a legii talionului (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).
Spaţiul abstract absolut, Dumnezeul Incognoscibil, nu este nici un vid fără limite, nici o plenitudine condiţionată, ci ambele lucruri în acelaşi timp.
Autorul lumii formelor este, deci, un grup mistic de creatori Bărbaţi-Femei sau Zei dublii ca Tlaloc, Zeul ploilor şi al trăsnetelor, şi soţia lui Chalchiuhtlicue, cea cu fusta de jad din panteoanele mayaşe, aztece, olmece, zapotece etc., etc., etc.
În cuvântul ELOJIM (Elohim) găsim o cheie transcendentală care ne invită la reflecţie
În mod cert, Elojim, cu J, se traduce ca Dumnezeu în diversele versiuni autorizate şi revizuite ale Bibliei.
Este un fapt incontestabil, nu doar din punct de vedere ezoteric, ci şi de asemenea lingvistic, căci termenul Elojim este un nume feminin cu o terminaţie la plural masculină.
Traducerea corectă, „ad-literam“, a numelui Elohim, sau mai bine am spune Elojim, căci în ebraică H sună ca şi J, este Zei şi Zeiţe.
„Şi Spiritul principiilor masculine şi feminine s-a aşternut pe suprafaţa fără formă şi creaţia a avut loc.”
Incontestabil, o religie fără Zeiţe este pe jumătate ateistă.
Dacă dorim cu adevărat echilibrul perfect al vieţii noastre animice, trebuie să-i închinăm cult lui Elohim (Zeii şi Zeiţele din vechile timpuri), şi nu lui Iehova antropomorf, respins de către Marele Kabir Iisus.
Cultul idolatru al lui Iehova antropomorf în locul lui Elohim, este cu certitudine o piedică puternică în obţinerea stărilor de conştiinţă supranormale.
Antropologii gnostici, în loc să râdă cu scepticism – ca antropologii profani – în faţa reprezentărilor Zeilor şi Zeiţelor din diversele panteoane aztece, mayaşe, olmece, toltece, incaşe, chibchaşe, druidice, egiptene, hinduse, caldeene, feniciene, mesopotamiene, persane, romane, tibetane etc., etc., se prosternează la picioarele acestor Divinităţi. Pentru că în ele recunoaştem pe Elohim Creator al Universului. „Cel ce râde de ceea ce nu cunoaşte, este pe cale să devină idiot“.
Ca şi corolar la expunerea făcută de Dr. Samael Aun Weor, cititorul nostru poate să concluzioneze prin a înţelege aceste postulate, urmând rândurile scrise de prestigiosul cercetător de la Sorbona, Dr. Serge Hutin. Să citim:
Se regăseşte din nou în gnoză cultul Femeii divine, al Mamei, al eternului feminin: este „calea“ dintre Dumnezeu şi lume; ea poate să cadă în lume, dar de asemenea poate să o şi salveze. Unii gnostici nu se îndoiesc să facă din Mama, asimilată Spiritului Sfânt, a treia ipostază a Absolutului manifestat: este Dumnezeul-Mamă, Sophia, Doamna-Nostră-Spirit-Sfânt, este de asemenea Paraclit, Aceea-care-trebuie-să-vină. Se reîntoarce la vechea Trinitate egipteană a Tatălui, Mamei (Isis) şi Fiului.
În multe secte, doctrina şi cultul se învârt în jurul unei entităţi metafizice, Barbelo (nume care provine probabil din evreiescul Barbhe Eloha „Dumnezeu [este] în patru“, aluzie la Tetrada divină: Tatăl, Fiul, Pneuma feminină şi Christos). Barbelo este prima exteriorizare, forţa, imaginea, lumina Tatălui: îndeplineşte în lume rolul atribuit în mod obişnuit Logosului. Dar este o figură ambivalentă, asemănătoare tulburătorilor zei ai vechilor culte mediteraneene ale fecundităţii (Astarte, Astargatis etc.): simbolizează virginitatea imaculată şi de asemenea puterea generatoare.
Se pot întâlni speculaţii analoage în numeroase secte mai mult sau mai puţin vehiculate: cei numiţi simplu „gnostici“, fiboniţii ,stratioţii, leviţii, Adepţii Mamei, barbeliţii, ofiţii, setienii etc. Apare întotdeauna mitul „Gândului“ divin, al Mamei, care cade în materie (în haos, în abis, în tenebre, în „apă“), din care trebuie să fie salvată mai apoi.
Numeroşi gnostici apelează frecvent la miturile şi imaginile cu caracter sexual. Uneori tot procesul cosmogonic este redus la o căsătorie divină.
În tratatul său intitulat Căsătoria Perfectă, Dr. Samael Aun Weor ne descrie, într-un mod destul de sintetic, natura masculină şi feminină a lui Dumnezeu, ca izvor a ceea ce oamenii numesc iubire:
Dumnezeu, ca TATĂ, este ÎNŢELEPCIUNE. Dumnezeu, ca MAMĂ, este IUBIRE. Dumnezeu, ca Tată, rezidă în Ochiul Înţelepciunii. Ochiul Înţelepciunii se află situat între sprâncene.
Dumnezeu, ca Iubire, se află în Templul-Inimă. Înţelepciune şi Iubirea sunt două coloane fundamentale ale Marii Loji Albe.
A iubi, cât de frumos este Să Iubeşti. Doar sufletele mari pot şi ştiu Să Iubească. Iubirea este tandreţe infinită... Iubirea este viaţa ce palpită în fiecare atom aşa cum palpită în fiecare soare.
Iubirea nu se poate defini pentru că este Divina Mamă a Lumii; este ceea ce vine la noi când într-adevăr suntem îndrăgostiţi.